Importanța formării liturgice

În scrisoarea Papei Francisc se afirmă că Liturghia creștină este înțeleasă și trăită ca o întâlnire cu Cristos, în special în Euharistie.. Distinge sensul liturghiei de anumite ideologii. Propune uimirea față de creație ca modalitate de redescoperire a frumuseții și simbolismului liturgiei, bazându-se pe rugăciune, pe acțiunea Duhului Sfânt și pe realitatea Bisericii.

Întâlnirea cu Hristos în liturghie

The Scopul liturghiei catolice, în centrul căreia se află celebrarea sacramentelor și în special a Euharistiei, este comuniunea creștinilor cu trupul și sângele lui Hristos.. Este întâlnirea fiecărui individ și a comunității creștine ca un singur trup și o singură familie cu Domnul.

Liturghia, subliniază Papa, garantează posibilitatea întâlnirii cu Isus Cristos în "astăzi" vieții noastre, pentru a transforma toate activitățile noastre - munca, relațiile familiale, eforturile de îmbunătățire a societății, ajutorarea celor care au nevoie de noi - în lumină și forță divină. Aceasta este ceea ce a dorit Hristos la Cina cea de Taină. Acesta este scopul cuvintelor sale: "Faceți aceasta în amintirea mea". De atunci, El ne așteaptă în Euharistie. Y misiunea evanghelizatoare a Bisericii nu este altceva decât chemarea la întâlnirea pe care Dumnezeu o dorește cu toate popoarele lumii.Întâlnirea începe la botez.

În mai multe rânduri, acesta stabilește în mod progresiv obiectivele acestui document: "Prin această scrisoare aș dori pur și simplu să invit întreaga Biserică să redescopere, să păzească și să trăiască adevărul și puterea sărbătorii creștine". (n. 16); "să redescoperim în fiecare zi frumusețea adevărului sărbătorii creștine" (n. 16); "să redescoperim în fiecare zi frumusețea adevărului sărbătorii creștine" (n. 17). (înainte de nr. 20)pentru a reaprinde admirația față de frumusețea adevărului sărbătorii creștine; reamintind necesitatea unei formații liturgice autentice și recunoscând importanța unei arte a celebrării să fie în slujba adevărului misterului pascal și a participării tuturor celor botezați, fiecare în funcție de specificul vocației sale". (n. 62).

Necunoașterea liturghiei

Pe lângă necunoașterea liturghiei - sau o înțelegere superficială și reductivă, Francisc deplânge instrumentalizarea Euharistiei în slujba a două viziuni ideologice: un subiectivism individualist, care îl închide pe om în propria rațiune și în propriile sentimente, și o încredere exclusivă în forțele proprii. (cf. Evangelii Gaudium, 94).. Căci ambele otrăvuri, pe care Francisc le-a denunțat ca variante ale unui antropocentrism mascat de adevăr catolic (cf. Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 35). El propune aici formarea liturgică ca antidot.

În ceea ce privește primul, otrava individualismului (o variantă a neognosticism), avertizează: "Acțiunea de celebrare nu aparține individului, ci lui Hristos-Biserica.către totalitatea credincioșilor uniți în Hristos". (n. 19)prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin semnele sacramentale. Aceste semne, urmând calea Întrupării, sunt în conformitate cu limbajul trupului, care se extinde la lucruri, spațiu și timp.

În ceea ce privește al doilea punct, prezumția de a ne salva singuri (neopelagianism), "celebrarea liturgică ne purifică prin proclamarea gratuității darului mântuirii primite prin credință". Domnul este cel care ne salvează. De aceea, liturghia nu are nimic de-a face cu "moralismul ascetic", adică cu propunerea de a căuta sfințenia în primul rând cu forțele și luptele noastre, ci cu dorința lui Isus de a se dărui pe sine însuși pentru a fi lumină, hrană și putere pentru viața noastră.

Frumusețea liturghiei catolice

Papa se oprește la sensul teologic al liturghiei, conform Conciliului Vatican II (cf. Const. Sacrosanctum concilium, 7). în raport cu Hristos, cu preoția sa și cu misterul pascal al morții și învierii sale. În cuvintele lui Francisc: "Liturghia este preoția lui Hristos revelată și dăruită nouă. în cadrul Pașteprezent și activ astăzi prin semnele sensibile (apă, ulei, pâine, vin, gesturi, cuvinte), astfel încât Duhul, cufundându-ne în misterul pascal, să transforme întreaga noastră viață, făcându-ne tot mai mult asemenea lui Cristos". (n. 21). 

În ceea ce privește frumusețea liturghiei, el avertizează împotriva "estetismului ritualic" (care se concentrează doar asupra ritualurilor exterioare). Dar este, de asemenea, departe de "neglijența banală", de "superficialitatea ignorantă", dar și de un "funcționalism practic" exagerat. "Să fim clari: trebuie să ne ocupăm de toate aspectele celebrării"; dar nici măcar acest lucru nu ar fi suficient pentru o participare liturgică deplină. Ce propune și Francisc?

În primul rând, "uimirea față de misterul pascal", adică atitudinea celui care apreciază minunea și semnificația a ceea ce se celebrează. Iată de ce este necesară o "formare liturgică serioasă și vitală".

Ca un cadru istoric, el susține că postmodernitatea a moștenit de la modernitate tendința spre individualism și subiectivism. Conciliul Vatican II, pe de altă parte, nu l-a pus pe om, ci pe Dumnezeu pe primul loc, prin rugăciune și liturghie (Constituția asupra Liturghiei a fost prima adoptată).

În cuvintele Sfântului Paul al VI-lea: "Liturghia, primul izvor al vieții divine care ne este comunicat, prima școală a vieții noastre spirituale, primul dar al vieții divine care ne este comunicat, primul dar al vieții divine care ne este comunicat, primul dar al vieții divine care ne este comunicat, prima școală a vieții noastre spirituale. pe care o putem face poporului creștin, care împreună cu noi care credem și ne rugăm, și prima invitație adresată lumii de a-și dezlega în rugăciune veselă și adevărată limba mută și de a simți inefabila putere regeneratoare de a cânta împreună cu noi laudele divine și speranțele omenești, prin Hristos Domnul în Duhul Sfânt" (Concluzia celei de-a doua sesiuni a Consiliului, 4 decembrie 1963).

Liturghia expresie a Bisericii

Liturghia, declară Conciliul, este "culmea spre care tinde acțiunea Bisericii și, în același timp, izvorul din care curge toată puterea ei". (Sacrosanctum concilium, 10). Prin urmare, deduce Francisc, ar fi banal să interpretăm tensiunile care sunt evidente astăzi în interpretarea liturghiei ca simple divergențe de sensibilități. În realitate, subliniază Papa, chestiunea fundamentală este eclesiologică, adică problema liturgiei nu este o chestiune de liturghie, să înțeleagă că liturghia este o expresie a Bisericii, la fel ca și Conciliul însuși.

De aceea, subliniază că numai Biserica - comunitatea celor care îl urmează pe Cristos înviat, uniți în trupul său prin Duhul Sfânt - depășește "spațiul îngust al individualismului spiritual". (n. 32). Într-adevăr, ceea ce este în joc aici este însăși realitatea a ceea ce înseamnă a fi o persoană în sensul deplin: o ființă chemată să subziste în sine și să se maturizeze în relația cu ceilalți.

În acest sens, Papa adaugă cu o expresie care poate atrage pe bună dreptate atenția: "Numai Biserica de Rusalii poate concepe omul ca persoană, deschisă la o relație deplină cu Dumnezeu, cu creația și cu frații și surorile sale". (n. 33). Cineva ar putea întreba: Este în afara Bisericii unde persoana nu găsește împlinire și recunoaștere? Și atunci s-ar putea răspunde: poate, mai mult sau mai puțin, dar nu pe deplin, conform credinței creștine.

Formarea pentru și de la liturghie

Astfel, ajungem la formarea liturgică în special. Și iată că Francisc ia mâna sigură a lui Guardini pentru a-i propune un "formare pentru liturghie și formare din liturghie". (n. 34).

În primul rând, formarea "pentru" liturghie. Aceasta include, subliniază Papa, cunoașterea semnificației teologice a liturghieiAcest lucru este combinat cu o înțelegere a textelor euhologice (liturgice), a dinamismelor rituale și a valorii lor antropologice.

Semnificația teologică a liturghiei include faptul că nu doar preotul este cel care celebrează, ci întreaga Biserică, Trupul lui Hristos.

Acest "sens" al liturghiei necesită nu numai studiu și explicații, ci și: "experiența credinței vii, hrănită de rugăciune". (n. 36)legătura fiecărei discipline teologice cu liturghia (atenție la formarea preoțească); plasând celebrarea euharistică duminicală în centrul vieții creștine; trăirea proclamării credinței sau a evanghelizării ca o consecință a celebrării liturgice; formarea liturgică continuă pentru slujitori și pentru toți cei botezați.

În al doilea rând, formarea "din" liturghie. Adică, formarea de care are nevoie fiecare persoană botezată pentru a participa la celebrare, al cărei scop principal este lauda și mulțumirea lui Dumnezeu Tatăl, prin Hristos în Duhul Sfânt. În același timp, prin împărtășirea euharistică, devenim ceea ce mâncăm. (Sfântul Leon cel Mare).

Prin liturghie, prin gesturile și semnele sale, întreaga creație este atrasă de Cristos și pusă în slujba iubirii și gloriei Tatălui.. Așa este, și astfel se confirmă învățătura cărții Genezei, completată de lucrarea lui Cristos: omul, toată activitatea și lucrarea lui sunt în slujba cultului lui Dumnezeu și în slujba, pentru iubirea lui Dumnezeu, a tuturor oamenilor. De aceea, omul este pe deplin "viu" atunci când îl cunoaște pe Dumnezeu și trăiește după El (Sf. Irineu). Este necesar, spune papa, să redescoperim lucrurile create cu uimire, "cu o privire nouă, nesuperficială, respectuoasă și recunoscătoare" (n. 46).

Mai mult, și în legătură cu ceea ce spunea mai sus Francisc despre "dinamismul ritual și valoarea sa antropologică", subliniază cu Guardini nevoia de formare liturgică pentru a ajuta la restabilirea capacității omului de a înțelege și de a trăi ceea ce este exprimat în simboluri. Pentru început, adaugă Francisc, semnificația profundă și frumoasă a trupului însuși, în slujba sufletului. Succesorul lui Sfântul Petru că, deși sensul simbolului s-a pierdut în zilele noastre, nu trebuie să renunțăm la această sarcină, deoarece limbajul simbolic este constitutiv al omului și se află în slujba transcendenței sale.

Inițierea în limbajul simbolic într-un mod simplu poate fi făcută de părinți sau bunici, de preoții parohi și cateheți care predau semnul crucii, îngenuncherea sau formulele de credință. De fapt, limbajul simbolic merge dincolo de limbajul conceptual și începe mai degrabă pe calea frumuseții, a încrederii și a afecțiunii.

Dintre semnele liturgice, Papa evidențiază trei: tăcerea, îngenuncherea, Cuvântul. Tăcerea, acolo unde este prevăzută în liturghie, este un simbol al prezenței și acțiunii Duhului Sfânt, care îndeamnă la pocăință și la ascultare, la adorație și la predare generoasă. Îngenuncherea este o manifestare a pocăinței, a umilinței și a recunoștinței, dar și a credinței în prezența lui Dumnezeu. Cuvântul este proclamat și ascultat, inspiră rugăciunea și devine viața persoanei și a comunității.

În plus, Francisc ne invită să redescoperim sensul anului liturgic (ca drum de formare, centrat pe Paști și configurație cu Cristos) și a duminicii, ziua Domnului (ca dar al lui Dumnezeu pentru poporul său, mijloc de formare, lumină și imbold pentru comuniune fraternă și slujire).

Care este rolul slujitorilor în formarea liturgică?

Mai presus de toate, subliniază Francisc, trebuie să se îngrijească de "arta de a celebra" (care nu este nici o simplă respectare a rubricilor, nici o creativitate fără reguli) și să explice primatul acțiunii Duhului Sfânt (înaintea subiectivismelor sau culturalismelor, care dau prevalență sensibilităților individuale sau încorporează elemente culturale fără criterii). De asemenea, ei trebuie să predea dinamica limbajului simbolic, deja menționată.

Cu Guardini, Papa insistă asupra depășirii individualismului și subiectivismului prin rugăciune ascultătoare de Biserică. În acest fel, însăși "disciplina" Bisericii ne modelează sentimentele, atitudinile și comportamentul în conformitate cu ceea ce suntem: un singur trup, Biserica.

În ceea ce privește modul în care sunt prezidate adunările liturgice, Francisc avertizează împotriva riscului unui "personalism exagerat" din partea miniștrilor. Și atrage atenția asupra necesității ca aceștia să fie "o prezență deosebită a Celui Înviat". În orice caz, "arta de a sărbători" se învață în mare parte prin rugăciune și prin contactul cu focul Duhului Sfânt.. Spiritul este modelatorul slujitorului, astfel încât el sau ea să poată prezida liturghia în mod corespunzător, în timp ce își modelează viața în conformitate cu ceea ce se celebrează.

În concluzie, se face apel la, în fața importanței comuniunii și a frumuseții liturghiei, să renunțăm la polemicile care ne dezbină.. În trei rânduri face referire la scrisoarea apostolică "Traditionis custodes" (2021) privind utilizarea liturghiei romane înainte de reforma din 1970. Aici pretinde că a scris-o "pentru ca Biserica să poată ridica, în varietatea de limbi, o rugăciune unică și identică, capabilă să exprime unitatea ei", pe care dorește să o restabilească în întreaga Biserică de rit roman. (n. 61).